Etichetă: Disputa

Rezolvarea cauzelor penale cu ajutorul medierii

Rezolvarea cauzelor penale cu ajutorul medierii LEGE nr. 255/19.07.2013-pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale EMITENT :     PARLAMENTUL ;  PUBLICAT ÎN…

Avocat – Mediator

Parteneriat  Avocat – Mediator,  Case de avocatura – Mediator,  Baroruri de avocat – Mediator   Avocatul mediator nu poate conform legii sa reprezente sau sa asiste vreuna dintre parti intr-o procedura judiciara ori arbitrala, avand ca obiect conflictul supus medierii,…

Medierea ca profesie liberala

  Persoanele fizice si juridice care doresc sa se adreseze instantelor de judecata intr-un litigiu vor fi obligate, din 01.08.2013, sa participe la sedinte de mediere. Daca litigiile se vor solutiona in urma sedintelor de mediere, in multe cazuri, valoarea…

Mediere intre cetateni straini

 Mediere intre cetateni straini Cabinetele noastre de mediator organizate prin Legea nr. 192/2006(actualizata)-privind medierea și organizarea profesiei de mediator (Legea nr. 192 2006-privind medierea şi organizarea profesiei de mediator), isi desfășoară activitatea sub denumirea : – Birou de mediator – Sava…

Sindicatele pot apelata la un mediator autorizat

Sindicatele pot apelata la un mediator autorizat, pentru rezolvarea litigilor de munca Conform Legii nr. 192/2006(actualizata)-privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, prevederile prezentei legi sunt aplicabile şi conflictelor din domeniul litigiilor de muncă izvorâte din încheierea, executarea şi încetarea…

Medierea la incheierea contractelor in domeniul energiei

ANRE a aprobat procedura privind soluţionarea/medierea neînţelegerilor apărute la încheierea contractelor în domeniul energiei Medierea la incheierea contractelor in domeniul energiei   Declansarea procedurii de mediere a neintelegerilor la nivelul Autoritatii Nationale de Reglementare in Domeniul Energiei. Solutionarea la nivelul…

Onorariu de mediator

Onorariu de mediator Suma ce reprezinta onorariul mediatorului este negociabila, dar insa ea va trebui sa tina cont de urmatoarele conditii esentiale in procedura medierii in ceea ce priveste obiectul si natura conflictului supus medierii (durata procedurii, complexitatea cazului, etc.),…